Clinica Aquamarin - psihoterapie
menu_l menu_r
box_top

Psihoterapie rational-emotiva si comportamentala

Tipuri psihoterapie


REBT este o forma de terapie cognitiv - comportamentala care se focalizeaza pe convingerile  irationale si rationale, avand ca puncte fundamentale identificarea si modificarea credintelor irationale care genereaza patologie si suferinta.

Albert Ellis considera ca: "oamenii se perturba ei insasi intr - o masura mai mare decat sunt perturbati de forte nefavorabile din mediul lor timpuriu sau din mediul social de mai tarziu si  de aceea ei au unica si remarcabila putere de a intelege ceea ce au de facut pentru a fi mai putin nevrotici, a-si schimba gandurile irationale , simtamintele inadecvate si comportamentul disfunctional, pentru a deveni sanatosi sub aspect mental".

El a atras atentia asupra faptului ca oamenii au doua tendinte biologice fundamentale:

- isi transforma foarte usor propriile dorinte in credinte absolute.

- au puterea de  a alege si capacitatea de a-si identifica, disputa si schimba gandirea irationala.

Modelul ABC este nucleul practicii terapiei rational - emotive si comportamentale si in acest model,  A- ul reprezinta evenimentul activator ( activating event), B - ul reprezinta convingerile persoanei( beliefs) , iar C - ul reprezinta consecintele emotionale si comportamentale ale credintelor pe care le avem despre A.

Conform acestui model, se considera ca oamenii sunt nascuti si crescuti cu dorinta de a fi fericiti, de a avea succes in toate, de a fi aprobati si iubiti de persoanele semnificative pentru ei. In calea realizarii acestor dorinte se interpun uneori credintele lor irationale cu privire la evenimentele din viata, ceea ce duce la perturbari in plan emotional.

In REBT, clientului i se explica inca din prima sedinta ca nu evenimentul activator este cel care produce perturbarea psihica, ci credintele lui irationale cu privire la acest eveniment.

Aceste credinte irationale  se prezinta sub mai multe forme:

- gandirea catastrofica;

- intoleranta la frustrare;

- evaluarea globala negativa;

- gandirea de tip" intotdeauana "sau "niciodata."

Consecintele care deriva din credintele irationale, rigide despre evenimetul activator se numesc consecinte negative disfunctionale deoarece ele conduc la durere si discomfort psihic, motiveaza oamenii sa recurga la comportamente contrare propriilor interese si ii impiedica sa se angajeze in comportamentele necesare atingerii propriilor scopuri.

In REBT se  considera ca oamenii se pot schimba daca internalizeaza trei principii fundamentale:

   1. evenimentele activatoare trecute sau prezente nu pot cauza emotii disfunctionale, ci sistemul nostru de convingeri despre aceste evenimente este cel care determina emotiile disfunctionale si comportamentele dezadaptative,

   2. indiferent de modul in care ne-am generat problemele emotionale si comportamentale in trecut - in prezent ne creem dificultati deoarece continuam sa ne reindoctrinam cu credintele noastre irationale,

   3. ne este usor sa cultivam emotii, ganduri si comportamente dezadaptative, dar pe termen lung putem sa depasim aceasta problema daca facem eforturi de a ne disputa credintele irationale si consecintele acestora.

REBT  este o forma de terapie multimodala in care schimbarea este obtinuta de clienti mai mult in viata de zi cu zi, decat in cadrul sedintelor de psihoterapie. Terapeutul trebuie sa demonstreze clientului faptul ca modul sau de a gandi nu are o baza logica, iar ideile sale irationale sunt rezultatul modului sau deformat de gandire.

 Pentru a obtine schimbarea comportamentala, este necesara o restructurare cognitiva, care presupune inlocuirea sistemului de credinte irationale cu un sistem mai rational.



» Inapoi la tipuri psihoterapie

box_top
Prima sedinta de evaluare este gratuita

box_top
name Vezi toate noutatile
box_top box_top
name
Daca doresti sa ai contact cu ultimele noutati despre noi lasa-ne mai jos email-ul tau
Nume: Email:
box_top box_top
name
Emailcontact@aquamarin.ro
Telefon: 0724 222 522
0745 633 474
Adresa: Bulevardul Decebal, nr.6, bl.S10, sc.1, ap.3, Sect.3, Bucuresti
Contacteaza-ne
box_top