Hipnoza si hipnoterapia

Tipuri psihoterapie

Hipnoza se poate defini ca o stare modificata de constiinta, asemanatoare cu relaxarea, indusa de regula in mod artificial; ea nu este un fenomen supranatural, fenomene similare cu cel hipnotic le putem intalni frecvent in viata cotidiana. Astfel, cand suntem absorbiti de lectura unui roman, nu mai auzim soneria de la usa, sau ne putem lasa furati de ganduri intr-o asemenea masura, incat nu mai percepem ce ne spune interlocutorul cu care discutam.

Termenul de hipnoza a fost pus in circulatie doar de aproximativ  150 ani, dar el a cunoscut o foarte larga raspandire; studiul stiintific al hipnozei isi are originea in incercarea unor "vindecatori" de a trata si vindeca unele boli (Dafinoiu, 2003).

Utilizarea hipnozei in cadrul psihoterapiei poarta denumirea de hipnoterapie. Hipnoza poate potenta psihoterapia, deoarece sporeste sugestibilitatea pacientului, deblocheaza abilitatile imaginative, amelioreaza relatia client-terapeut si reduce orientarea subiectului asupra realitatii. Mai mult, hipnoza faciliteaza si accesul la zonele inconstiente ale psihismului, unde sunt stocate informatii legate de problemele si simptomele actuale, permitandu-i clientului constientizarea unor amintiri inacceptabile sau traumatizante, a unor impulsuri si conflicte, precum si rezolvarea satisfacatoare a acestora.

             Hipnoterapia urmareste "dobandirea de catre persoana a acelor resurse, cu ajutorul carora sa se poata confrunta in conditii de confort psihic si siguranta de sine, cu situatiile apreciate anterior ca fiind amenintatoare." (Dafinoiu, 2003).

Hipnoterapia poate sa cunoasca trei forme:

·       Terapie centrata pe simptom - are ca obiectiv eliminarea simptomului;

·       Psihoterapie analitica (hipnoanaliza) - combinatie a hipnozei cu psihanaliza;

·       Sisteme de psihoterapie in care hipnoza se combina cu tehnici de psihoterapie scurta, de orientare comportamentala si experientiala.